O banda de traficanti de droguri care opera in Romania, Ungaria si Algeria a fost anihilata, zilele trecute, de politia din Toronto. Printre cei 24 de indivizi retinuti se afla si un agent de politie de 34 de ani, de origine romana. Constantin Ion Floria lucra in serviciul politiei rutiere din Toronto de opt ani de zile si este banuit ca i-a ajutat pe traficanti cu informatii, care faceau referire la data la care urmau sa aiba loc razii si descinderi din parte colegilor sai. Pentru a nu fi identificat romanul se folosea de identitatea altor politisti. El a fost eliberat pe cautiune si a fost suspendat din serviciu. Anchetatorii au declarat ca operatiunea de monitorizare a gruparii infractionale a durat opt luni de zile. Totodata, in timpul arestarilor din aceasta saptamana, au fost confiscate peste 500 de kilograme de marihuana, cu o valoare pe piata de peste trei milioane de dolari. Prin aceasta operatiune, politia considera ca a dat o grea lovitura traficului de droguri din Europa de Est. (E.N.)